Dar cum să-ți pui nădejdea
În lucruri care cad și pier,
Când ieniceri ai lumii, cu spade,
Vor să taie din aripile tale?

Să nu mai zbori, ci să privești
În jos, spre lumea cu lumini de Zgură, fără har…

Doar Tu poți fi ceea ce alții nu-s,
În noaptea cea cuprinsă
La hotarul gliei,
Unde totul e cuprins
De vânt și negură ce vine!

Stai liniștit, mai sus, pe stâncă;
Acolo apa n-are să ajungă.
Iar focul te va recunoaște
După semnul lăsat în tine,
Ca un dar!